Ironia sortii

In 2007 imi aduc aminte de o poveste, care ne-a fost relatata de catre un profesor canadian, avea legatura cu perioada nefasta din anii '30:

.... A fost odata, ca niciodata, un biet lustragiu care isi castiga existenta, da, ati ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru. Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate era o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important, insa domnii bine imbracati care intrau acolo se opreau deseori pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist. Intr-un cuvant, era multumit cu munca lui iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit pantofii. Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, pe care nu-l mai vazuse pana atunci. Acesta in timp ce lustragiul ii lustruia de zor si foarte constiincios pantofii prafuiti, l-a intrebat pe un ton prietenos: 'Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?'
Ce-i drept pana atunci nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, desi probabil toti erau la curent cu criza financiara.
'Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna insa criza financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu un biet lustragiu. Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe nepregatite.' a continuat binevoitorul client. Si ca si cand vorbele sale n-ar fi avut suficienta greutate a adaugat ferm: 'Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc!'

Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele. Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza financiara. Pentru început folosea mai putina crema de pantofi si mai ieftina, pentru a putea mentine profitabilitatea activitatii lui.
Apoi a inceput sa aloce din ce in ce mai putin timp fiecarui client, ca deh cine nu stie ca 'time is money'. A inceput sa socializeze mai putin cu acestia, criza e criza, nu mai e timp de glumite si de amabilitati.
Mai tarziu, preocupat de criza financiara devenise chiar ingandurat, tacut si isi facea treaba si mai de mantuiala.
Asa ca incetul cu incetul clientii fideli carora le placeau veselia si calitatea muncii lustragiului au inceput sa se rareasca. Pana intr-o zi (care numai buna nu poate fi numita) in care a plecat acasa fara nici macar un leu. Facandu-si socoteala a considerat chiar ca nu mai merita sa vina pana acolo si sa-si serveasca clientii. Si uite asa s-a decis sa stea in fata casei si sa incerce acolo sa-si castige existenta. Iar lustragiul era multumit intr-un fel ciudat ca domnul cel binevoitor a avut dreptate. Se vedea clar cum criza financiara nu iarta pe nimeni, nici macar pe el, un biet lustragiu. Era impacat cu faptul in sine si chiar se felicita ca nu a luat vorbele expertului in deradere.
'Ce m-as fi facut daca expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum as fi fost probabil luat pe nepregatite de criza financiara?' ....

Iar noi am fost luati pe nepregatite.